Participare la sesiunile ale Comisiei pentru stupefiante UNGASS Viena, Austria.

CEPA a făcut parte din delegaţia oficială a României. La acest eveniment, membrii delegaţiei României au prezentat eforturile autorităţilor române pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului substanţelor interzise, mutaţiile intervenite în traficul şi distribuţia noilor substanţe cu proprietăţi psihoactive. Subiectul central a fost prezentat de Misiunea Permanentă a României pe lângă Naţiunile Unite la Viena, o temă care s-a impus în ultima perioadă prin importanţa ei pentru prevenirea consumului de droguri. Acest eveniment a fost organizat de Agenţia Naţională Antidrog cu sprijinul Misiunii Permanente a României şi a suscitat un interes deosebit, o participare numeroasă, întrebări şi comentarii care au reliefat, o dată în plus, importanţa acestui subiect, al noilor substanţe psihotrope şi buna cooperare între autorităţi, instituţii şi societatea civilă. Cu această ocazie, delegaţia României a pus accentul pe prevenirea consumului de droguri, accesibilitatea serviciilor de tratament şi reintegrare socială, precum şi pe dezvoltarea alternativelor la pedeapsa cu închisoarea, temele dezbătute la cel mai înalt nivel. Este un domeniu în care România are interese foarte clare, în primul rând este vorba de eliminarea pedepsei cu moartea pentru infracţiuni legate de droguri, apoi prevenirea şi tratarea bolilor asociate consumului de droguri, dar şi priorităţi precum combaterea traficului de droguri sau folosirea internetului în scopul traficului de droguri, continuarea sprijinului pentru cercetare, analiza tendinţelor, suport decizional bazat pe dovezi ştiinţifice, validarea datelor medico-legale, finanţe şi parteneriate, în sensul alocării de resurse adecvate, previzibile şi stabile şi consolidarea cooperării între state şi agenţiile responsabile şi ONG.

ro_RORomanian