YODA – Workshop în Budapesta

Cel de-al treilea şi ultimul atelier al seriei a avut loc la Budapesta, unde subiectele de discuţie au fost utilizarea de către tineri a drogurilor recreaţionale la petreceri şi felul în care mass media poate ajuta ONG-urile.

Deşi utilizarea de droguri recreaţionale este des întâlnită printre tineri, pot exista consecinţe în urma consumului de substanţe cu o puritate crescută sau mai uşor de procurat aşa cum este MDMA. Una dintre activităţile care poate ajuta la scăderea efectelor nocive şi chiar la evitarea decesului este asistenţa la petreceri – care pot fi în cluburi, concerte sau la festivaluri. Asistenţa la petreceri implică activităţi şi servicii adesea legate de reducerea riscurilor, prevenirea supradozajului şi răspuns. Este adesea făcută de voluntari, care însă trebuie instruiţi şi gestionaţi corespunzător. Printre servicii se numără testarea medicamentelor; informaţii despre utilizarea mai sigură a drogurilor; asigurarea unui spaţiu sigur, unde oamenii să fie ajutaţi în cazul unor reacţii adverse; apă suficientă, primul ajutor, specialişti care să poată oferi primul ajutor în caz de urgenţă.  

Diferitele subculturi tind să utilizeze diferite combinaţii de medicamente. Substanţele psihedelice alterează percepţia realităţii până în punctul în care legătura cu realitatea este semnificativ diferită în comparaţie cu efectele altor droguri recreaţionale. Adesea, substanţele psihedelice sunt utilizate la festivalului izolate şi în aer liber, departe de serviciile de urgenţă.

De remarcat este modul în care echipele medicale prezente la aceste evenimente liniştesc participanţii cu sedative şi antipsihotice grele, care ar putea fi, de fapt, mai dăunătoare din cauza interacţiunilor necunoscute şi a efectelor secundare. Persoanele care se confruntă cu aceste reacţii sunt cel mai bine supravegheate într-o locaţie sigură, cu acces la apă de către specialiştii în domeniul reducerii riscurilor.

A doua zi a atelierului a inclus pregătire în domeniul mass-media. Workshopurile cu reporterii de la Drug Reporter au ajutat la înţelegerea importanţei mass-media în susţinerea cauzei. DrugReporter a condus şi documentat o serie de campanii de succes pentru promovarea unei politici sensibile în domeniul drogurilor şi al drepturilor omului, folosind filmul. Ei au vorbit despre importanţa de a spune o poveste bună care poate fi răspândită şi care poate pune presiune asupra oamenilor aflaţi la putere pentru a face o schimbare.

Districtul 8 din Budapesta, vizitat în timpul seminarului, este cunoscut pentru lipsa resurselor şi pentru o densitate mare a persoanelor marginalizate, în special a celor fără adăpost, a lucrătorilor sexuali şi a unei comunităţi multiculturale, dar lipsite de putere.

A fost înfiinţat un un punct de schimb de ace (NEP). Au fost elaborate chiar iniţiative speciale, cum ar fi existenţa unor asistenţi sociali de sex feminin disponibili pentru a satisface nevoile specifice ale clienţilor de sex feminine. În special, femeile de etnie romă întâmpină anumite dificultăţi în accesarea asistenţei medicale şi sunt adesea incapabile să vorbească liber sau să iasă fără partenerii sau tutorele lor. NEP a oferit un spaţiu sigur pentru ca ele să participe fără acompaniament masculin şi să fie libere să îşi povestească problemele cu care se confruntau şi să obţină sprijinul necesar.

NEP a condus, de asemenea, o campanie de „curăţare” a parcurilor şi străzilor unde se pot găsi ace murdare, unde copiii pot fi expuşi neintenţionat. De asemenea a reuşit să ofere sprijin terapeutic oamenilor din zonă. În cadrul unui documentar despre comunitatea din districtul 8, se observă clar faptul că rezidenţii şi chiar şi copiii înţelegeau în mod clar că un loc sigur în care să se facă injectarea de droguri, unde să se poată găsi ace curate iar cele vechi să poată fi colectate în siguranţă ar aduce beneficii întregului cartier.

NEP a oferit populaţiei locale servicii necesare pentru a-şi îmbunătăţi viaţa de zi cu zi. Din nefericire, creşterea popularităţii şi eficienţei NEP a dus la nemulţumirea unor membri ai comunităţii mai conservatoare şi a politicienilor şi în cele din urmă NEP a fost închisă. Datele colectate de la NEP şi alte surse au evidenţiat faptul că, deşi după deschiderea NEP cazurile de hepatită au scăzut, ele au început să urce din nou de la închiderea sa. Desigur, din cauza lipsei accesului la acele curate, ceea ce duce din nou la creşterea riscului de răspândire a bolilor.

ro_RORomanian